S¿ nu râde¿i....

Dar nici nu o s¿ pute¿i. Cartea asta doare, exaspereaz¿. O iubire matern¿, ca o ur¿ grea. Ura c¿ nu e¿ti cenu¿¿reasa, oricâ¿i pantofi ai, c¿ universul nu se orânduie¿te în cercuri concentrice de r¿spl¿¿i. C¿ nu st¿ drep¿i, la ordinele tale. Pe care nu ¿tii s¿ le dai, fiindc¿ ai pus re-ul înaintea sentimentului. Fiindc¿ ai numai r¿spunsuri ¿i nicio întrebare. Fiindc¿ virtutea principal¿ pe care o corcole¿ti la piept este despre ce nu e¿ti ¿i ce nu po¿i, într-o lume care conspir¿ împotriva ta. A ta, Buricul absolut al p¿mântului. Mama, Gaia, Glia. Tellus Mater. Pântec ¿i mormânt.

Nu. Nu o s¿ râde¿i. Dar cred c¿ ve¿i sim¿i, tr¿i, în¿elege mai bine fatal/ismul. Cordonul ombilical net¿iat la timp de sabia Liberului Arbitru. Personajul acela lips¿ din cultura noastr¿ mioritic¿. Personajul dup¿ care tânjim pân¿ la ¿treangul în care ne atârn¿m propria neputin¿¿. S¿ nu râzi :(( este o experien¿¿ limit¿, ascuns¿ de obicei de mituri ¿i t¿ceri. Doare, exaspereaz¿. Elibereaz¿. - Mihaela Miroiu, filosof, scriitoare