Orbirea zugrăvește o lume stranie, o lume a nebuniei în care cu toții suferă de o formă oarecare de demență, de la personajul central, savantul Kien, până la menajera și, ulterior, soția sa, Therese, de la intendentul Pfaff la piticul cocoșat Fischerle și chiar la psihiatrul Kien, fratele savantului. Toți sunt marcați de tare fizice, psihice și spirituale care le reduc existența la o singură preocupare obsesivă, prin prisma căreia înțeleg lumea. Kien este cărturarul închis în turnul de fildeș al imensei sale biblioteci, intelectualul care nu înțelege să accepte vreo altă preocupare și care nu vrea să jertfească nici o clipă dacă nu are legătură cu cercetările sale. El este „capul fără lume“, cu viața rânduită și planificată până la secundă, a cărui obsesie este declanșată de teama de orbire, care-i amintește de Eratosthene și de arderea bibliotecii din Alexandria.