„Multă vreme n-am putut înțelege de ce un prozator și-ar risipi forțele și timpul într-un jurnal zilnic sau, la fel de rău, într-o carte de amintiri. Oricâte exemple celebre am avut la îndemână, ele nu mă clinteau din părerea mea. Și, de fapt, tot asta gândesc și azi, după ce, aproape contra voinței mele, am scris această carte; și nu exclud că aș mai putea scrie și altele, în același gen. Pentru mine, cartea aceasta reprezintă o victorie a vieții contra imaginației, a realității contra ficțiunii. Dar poate și ce am scris aici este tot ficțiune, ficțiunea mea despre viața trăită sub semnul miracolului istoric și al neliniștii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm.“ (Gabriela Adameșteanu)
