Un om nu se judeca dupa chiar o vorba de nerabdare, de nemultumire care i-ar fi scapat �ntr-un moment oarecare sub presiunea unor evenimente capabile sa tulbure si mintile cele mai sigure de sine, sa faca a devia o clipa si convingerile cele mai bine �ntemeiate si mai statornice. Ci judecata cea dreapta se poate dob�ndi numai dupa dovezile pe care le da el �n momente decisive sau �n lucrari �ndelung chibzuite despre ce se gaseste �n ad�ncul cugetului sau. La Cosbuc, cel tacut si �nchis �n sine, cel dispretuitor de conversatii zadarnice si aplecat mai mult la discutii cu privire la at�tea probleme de limba, de literatura, ori chiar de o natura speciala care se parea cu totul straina de preocuparile unui poet, nu se poate afla acel crez complet, expus �n siguri termeni de abstractie filozofica, pe care-l poti gasi si fixa la oameni necontenit amestecati �n politica militanta sau deprinsi, siliti a-i analiza problemele.
Dar altceva ne poate lumina asupra g�ndului acestui om de socoteli �ncete si ad�nci: nota fundamentala a scrisului sau �ntreg, aceea care domnina toate amintirile de lectura, toate influentele straine, amestecate si contopite �ntr-�nsul. Si omul care va izbuti, din strabaterea acestei opere cu aparenta variata, sa culeaga ceva care nu s- ar potrivi cu s�ngele lui, cu locul lui de nastere, cu anii lui de lucru de la �Tribuna� cea mare din zilele de lupta, cu tovarasiile lui de acolo, cu spectacolul din acel ceas al dezvoltarii ideii rom�nesti, cu pribegia lui printre noi � acela, dar numai acela, ar cuteza sa rupa, fie si prin simple insinuari, din solidaritatea morala a neamului sau �n suprema suferinta pe cel mai mare din poetii de energie luptatoare al rom�nimii �ntregi.
Nicolae Iorga
