Dornică să se desprindă de trecut, România se angajează după 1918 într-un proces de regenerare. Aspirația spre înnoire este vizibilă în toate domeniile, inclusiv în cel al politicilor culturale, care au drept scop schimbarea elitelor. Într-o societate agrară în care vechea elită era una aristocratică, eșecul învățământului accesibil unor categorii mai largi de a primeni elita conduce la o reacție antisistem a tineretului, la polemici privind rolul intelectualului și la șomaj intelectual. Efectele ultime vor fi escaladarea naționalismului și diferite încercări de manipulare a noilor generații, de la mișcarea legionară la Străjeria lui Carol al II-lea și, ulterior, la experimentul Serviciului Social creat de rege împreună cu Dimitrie Guști.
