"Romanul Tache de catifea constituie un punct extrem al procesului de emancipare treptata a prozei romanesti, nu numai fata de dogmatismul realismului-socialist al anilor ’50, ci si fata de rigorile realismului canonic in general. (...) Cititorul va descoperi singur si alte aspecte seducatoare ale cartii in afara performantelor stilistice centrate pe dilatare metaforica si pe hiperbola: de pilda, mimarea eruditiei si a vetustetei, a savanteriilor livresti, gustul pentru voluptatile si malitiile renascentiste, cultivarea cruzimii si a grotescului, solemnizarea banalului, apetitul pervers pentru materia in descompunere, fascinatia degradarii si a extinctiei lente, picturalitatea coplesitoare." (Eugen Negrici)
"Cartile publicate de Agopian au impus definitiv scriitura originala, fermecatoare si profunda a acestui scriitor exceptional." (Dan C. Mihailescu)
