Teoria tacerii

Teoria tăcerii s‑a născut dintr‑o întrebare, iar întrebarea era asta: „În câte feluri se poate tăcea?“ Nu există un răspuns exhaustiv la această întrebare. Tăcerea, la fel ca Universul, este infinită. Teoria tăcerii a apărut în 2015, iar întrebarea — cu șapte ani înainte. Între timp, au trecut nouă ani de la prima ediție a acestei cărți. Teoria tăcerii are acum o soră mai mică, Teoria fricii, și cele două teorii vor avea, nu peste mult timp, încă o soră: Teoria singurătății. Să nu fii singur pe lume e un lucru bun, fie că ești carte, fie că ești om.
Înainte de a mă naște, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simțeam ca peștele în apă. Mama a știut, așa cum numai mamele pot ști, că poartă în pântece un înotător de performanță și a început să crească. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriașă. Aveam acum la dispoziție un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Băteam suta de metri în secunde din ce în ce mai puține. Înotam într-o tăcere perfect etanșă. Luni întregi m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele să sper la aur. Dar mama a început într-o zi să descrească. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tăcerea. M-am trezit țipând. La gât aveam o medalie însângerată.
„Trebuie să ai în fața ochilor un singur obiect. Toate gândurile care te iau cu asalt trebuie fie expediate, fie retopite în obiectul din față. Mintea trebuie golită de orice alt ceva, cu excepția obiectului. Recipientul marginal al tăcerii, să-l numim așa, este gura care articulează. Prin urmare, trebuie făcut în așa fel încât gura să se comporte ca un ochi ațintit asupra obiectului de tăcut. Avem de-a face cu o gură-ochi care vede și tace un singur lucru.“ Iulian Tănase
Iulian Tănase este scriitor, trainer de creative writing și storytelling, realizator de podcast (RSS Reloaded). A absolvit ASE (1999) și Facultatea de Filosofie, Universitatea București (2010). A lucrat 15 ani în presa satirică (Academia Cațavencu, Kamikaze) și 14 ani la Radio Guerrilla. A publicat poezie (Iubitafizica, Adora, Dumneziac și altele), proză scurtă (Abisa, Un animal necunoscut și alte patru zeci de povestiri), roman (Oase migratoare, Melciclopedia) și literatură pentru copii (Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare ș.a.). A fost distins cu Hubert Burda Preis, Offenburg — 2009 și cu premiul pentru proză 1+1+1=1 Trinität, Graz, 2011. Are doi copii, Adora și Sacha, și două pisici (Madam și Tsontso). Cartea de față este o reeditare și constituie primul volum din trilogia Teoriilor. De același autor, la Editura Trei a mai apărut volumul al doilea al trilogiei: Teoria fricii. Al treilea volum, Teoria singurătății, se află în lucru.

"1121761885"

10.72 In Stock
Teoria tacerii

Teoria tacerii

by Iulian Tanase
Teoria tacerii

Teoria tacerii

by Iulian Tanase

eBook

$10.72 

Available on Compatible NOOK devices, the free NOOK App and in My Digital Library.
WANT A NOOK?  Explore Now

Related collections and offers

LEND ME® See Details

Overview

Teoria tăcerii s‑a născut dintr‑o întrebare, iar întrebarea era asta: „În câte feluri se poate tăcea?“ Nu există un răspuns exhaustiv la această întrebare. Tăcerea, la fel ca Universul, este infinită. Teoria tăcerii a apărut în 2015, iar întrebarea — cu șapte ani înainte. Între timp, au trecut nouă ani de la prima ediție a acestei cărți. Teoria tăcerii are acum o soră mai mică, Teoria fricii, și cele două teorii vor avea, nu peste mult timp, încă o soră: Teoria singurătății. Să nu fii singur pe lume e un lucru bun, fie că ești carte, fie că ești om.
Înainte de a mă naște, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simțeam ca peștele în apă. Mama a știut, așa cum numai mamele pot ști, că poartă în pântece un înotător de performanță și a început să crească. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriașă. Aveam acum la dispoziție un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Băteam suta de metri în secunde din ce în ce mai puține. Înotam într-o tăcere perfect etanșă. Luni întregi m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele să sper la aur. Dar mama a început într-o zi să descrească. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tăcerea. M-am trezit țipând. La gât aveam o medalie însângerată.
„Trebuie să ai în fața ochilor un singur obiect. Toate gândurile care te iau cu asalt trebuie fie expediate, fie retopite în obiectul din față. Mintea trebuie golită de orice alt ceva, cu excepția obiectului. Recipientul marginal al tăcerii, să-l numim așa, este gura care articulează. Prin urmare, trebuie făcut în așa fel încât gura să se comporte ca un ochi ațintit asupra obiectului de tăcut. Avem de-a face cu o gură-ochi care vede și tace un singur lucru.“ Iulian Tănase
Iulian Tănase este scriitor, trainer de creative writing și storytelling, realizator de podcast (RSS Reloaded). A absolvit ASE (1999) și Facultatea de Filosofie, Universitatea București (2010). A lucrat 15 ani în presa satirică (Academia Cațavencu, Kamikaze) și 14 ani la Radio Guerrilla. A publicat poezie (Iubitafizica, Adora, Dumneziac și altele), proză scurtă (Abisa, Un animal necunoscut și alte patru zeci de povestiri), roman (Oase migratoare, Melciclopedia) și literatură pentru copii (Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare ș.a.). A fost distins cu Hubert Burda Preis, Offenburg — 2009 și cu premiul pentru proză 1+1+1=1 Trinität, Graz, 2011. Are doi copii, Adora și Sacha, și două pisici (Madam și Tsontso). Cartea de față este o reeditare și constituie primul volum din trilogia Teoriilor. De același autor, la Editura Trei a mai apărut volumul al doilea al trilogiei: Teoria fricii. Al treilea volum, Teoria singurătății, se află în lucru.

Product Details

ISBN-13: 9786064022912
Publisher: PublishDrive
Publication date: 07/22/2024
Series: Fiction Connection
Sold by: PUBLISHDRIVE KFT
Format: eBook
Pages: 336
File size: 13 MB
Note: This product may take a few minutes to download.
Language: Romanian
From the B&N Reads Blog

Customer Reviews