Vindecat!: Puterea sistemului imunitar si legatura minte-corp

Puterea sistemului imunitar și legătura minte-corp
De ce unii oameni cu boli incurabile se vindecă pe neașteptate? Dr. Rediger se întreabă ce putem învăța din aceste cazuri de remisiune spontană, cum putem activa puterea organismului uman și cum să ne folosim mintea pentru a stăpâni sistemele de vindecare ale corpului." – Mark Hyman, director al Clinicii de Medicină Funcțională din Cleveland, autorul bestsellerului Soluția pentru glicemie
Când vine vorba de remisiunea spontană, scepticismul se manifestă din plin. Doctorii sunt învățați că însănătoșirile „miraculoase" sunt doar niște întâmplări norocoase și, prin urmare, nu studiază aceste cazuri și nici nu le iau în considerare atunci când își tratează pacienții.
Iată însă că dr. Jeffrey Rediger, un psihiatru renumit de la Harvard, a studiat vreme de 15 ani mii de cazuri de vindecare spontană din toată lumea, făcând pionierat în folosirea instrumentelor științifice pentru investigarea însănătoșirilor în urma unor boli incurabile. El a pornit de la ideea că, dacă vrem să înțelegem legătura dintre sănătatea noastră fizică și cea mintală,. trebuie să avem în vedere excepțiile, nu regulile.
Observând elementele comune ale pacienților care au învins sorții potrivnici, dr. Rediger dezvăluie puterea imensă a sistemului imunitar uman și descifrează secretele legăturii dintre minte și corp. În Vindecat, el explică rolul vital pe care îl joacă nutriția în întărirea imunității și lupta cu bolile, arătând totodată cum stresul și traumele ne afectează sănătatea fizică.
„Cartea doctorului Rediger este un excelent ghid de autovindecare." – Deepak Chopra, autorul bestsellerului Metauman
„Această carte de pionierat analizează vindecările spontane în urma unor boli potențial fatale… Autorul conchide că toate cazurile dovedesc existența unei „legături puternice" între identitatea bolnavului și sistemul său imunitar." – Nature

"1142015379"

9.24 In Stock
Vindecat!: Puterea sistemului imunitar si legatura minte-corp

Vindecat!: Puterea sistemului imunitar si legatura minte-corp

by Jeffrey Rediger

eBook

$9.24 

Available on Compatible NOOK devices, the free NOOK App and in My Digital Library.
WANT A NOOK?  Explore Now

Related collections and offers

LEND ME® See Details

Overview

Puterea sistemului imunitar și legătura minte-corp
De ce unii oameni cu boli incurabile se vindecă pe neașteptate? Dr. Rediger se întreabă ce putem învăța din aceste cazuri de remisiune spontană, cum putem activa puterea organismului uman și cum să ne folosim mintea pentru a stăpâni sistemele de vindecare ale corpului." – Mark Hyman, director al Clinicii de Medicină Funcțională din Cleveland, autorul bestsellerului Soluția pentru glicemie
Când vine vorba de remisiunea spontană, scepticismul se manifestă din plin. Doctorii sunt învățați că însănătoșirile „miraculoase" sunt doar niște întâmplări norocoase și, prin urmare, nu studiază aceste cazuri și nici nu le iau în considerare atunci când își tratează pacienții.
Iată însă că dr. Jeffrey Rediger, un psihiatru renumit de la Harvard, a studiat vreme de 15 ani mii de cazuri de vindecare spontană din toată lumea, făcând pionierat în folosirea instrumentelor științifice pentru investigarea însănătoșirilor în urma unor boli incurabile. El a pornit de la ideea că, dacă vrem să înțelegem legătura dintre sănătatea noastră fizică și cea mintală,. trebuie să avem în vedere excepțiile, nu regulile.
Observând elementele comune ale pacienților care au învins sorții potrivnici, dr. Rediger dezvăluie puterea imensă a sistemului imunitar uman și descifrează secretele legăturii dintre minte și corp. În Vindecat, el explică rolul vital pe care îl joacă nutriția în întărirea imunității și lupta cu bolile, arătând totodată cum stresul și traumele ne afectează sănătatea fizică.
„Cartea doctorului Rediger este un excelent ghid de autovindecare." – Deepak Chopra, autorul bestsellerului Metauman
„Această carte de pionierat analizează vindecările spontane în urma unor boli potențial fatale… Autorul conchide că toate cazurile dovedesc existența unei „legături puternice" între identitatea bolnavului și sistemul său imunitar." – Nature

Product Details

ISBN-13: 9786067893274
Publisher: PublishDrive
Publication date: 08/16/2022
Series: Sanatate
Sold by: PUBLISHDRIVE KFT
Format: eBook
Pages: 496
File size: 1 MB
Language: Romanian
From the B&N Reads Blog

Customer Reviews